strâng timpul în pumni ca pe arginți
atât m-au umblat anii că au început a sângera genunchii
urechea dreaptă îmi atârnă greu ca un proiectil
dintr-un ochi își ia zborul un pescăruș
privesc în oglindă ca spre țărm
un apus galben mototolit
o rugăciune întoarsă împotriva ei înseși
în urma noastră patria se descompune în cuvinte
un alai voios de viori albe
ce se înalță spre cer
se vor nărui de partea cealaltă
ca într-o carte
în care toate finalurile
au tăcut