Poem cu final deschis

strâng timpul în pumni ca pe arginți

atât m-au umblat anii că au început a sângera genunchii

urechea dreaptă îmi atârnă greu ca un proiectil

dintr-un ochi  își ia zborul un pescăruș

privesc în oglindă ca spre țărm

un apus galben mototolit

o rugăciune întoarsă împotriva ei înseși

 

în urma noastră patria se descompune în cuvinte

un alai voios de viori albe

ce se înalță spre cer

se vor nărui de partea cealaltă

ca într-o carte

în care toate finalurile

au tăcut